Auditul pe care agențiile îl vând cu mii de lei
Parcurg până la 150 de pagini din site-ul tău, le compar între ele și verific și linkurile care ies din ele. 28 de verificări, din care cele mai multe nu se pot face pagină cu pagină: titluri duplicate care se bat între ele în Google, linkuri interne rupte, pagini la care nu duce niciun link, pagini care îi spun lui Google să indexeze altceva, adrese din sitemap care nu mai răspund.
- Până la 150 de pagini
- Fără cont
- Nu salvez nimic
Auditul se uită la structură. Pentru viteză, securitate și emailul domeniului am altă unealtă, care ia o singură pagină și o măsoară în amănunt. Tot gratuită.
Verifică o paginăVrei să le repar eu?
Raportul arată ce e de făcut și pe ce pagini. Dacă vrei, le rezolv eu, în ordinea în care aduc cel mai mult, și îți spun dinainte cât costă. Prima discuție e gratuită.
28 de verificări pe tot site-ul
O parte se văd și pagină cu pagină. Cele care contează cu adevărat ies la iveală abia comparând paginile între ele: un titlu duplicat nu se poate vedea privind o singură pagină, iar un link rupt nu se vede deloc fără să-l ceri.
Titluri și descrieri duplicate
Două pagini cu același titlu se bat între ele pe aceeași căutare, iar Google alege singur, de obicei nu pe cea pe care ai vrea-o tu.
Pagini orfane
Pagini la care nu duce niciun link din restul site-ului. Există, dar Google ajunge greu la ele și le tratează ca neimportante.
Conținut subțire
Pagini cu prea puțin text ca să răspundă la ceva. Nu sunt penalizate, dar nici nu au cu ce să rankeze.
Adrese moarte în sitemap
Pagini pe care le trimiți lui Google, dar care răspund cu eroare sau redirecționează. Îi consumi bugetul de parcurgere degeaba.
Pagini ascunse din greșeală
Pagini marcate „noindex" care stau totuși în sitemap. Îi spui lui Google „uite pagina" și „nu o arăta", în același timp.
Pagini lente
Care pagini răspund vizibil mai încet decât restul site-ului. De obicei sunt cele cu cele mai multe interogări în spate.
Linkuri interne rupte
Verific și adresele către care se linkează din site, nu doar paginile din sitemap. Un link rupt trimite omul în fundătură, iar Google urmărește același link.
Canonical greșit
Pagini care îi spun lui Google „nu pe mine mă indexa, pe alta", deși stau în sitemap. E felul cel mai discret în care o pagină dispare din rezultate.
Ordinea titlurilor
Pagini care sar de la H2 la H4. Structura arată ruptă și pentru Google, și pentru cine citește cu cititor de ecran.
Etichete care lipsesc din șablon
Viewport, limba paginii, datele structurate, imaginea pentru distribuire. Când lipsesc, lipsesc pe tot site-ul, fiindcă țin de temă, nu de pagină.
Imagini fără text alternativ
Textul alternativ e singurul lucru pe care Google îl citește dintr-o imagine. Fără el pierzi și căutarea pe imagini, și accesibilitatea.
Adrese cu și fără slash final
Pentru Google /contact și /contact/ sunt două pagini diferite. Când site-ul le amestecă, puterea se împarte între variante.
Întrebări
Cât durează?
Între zece secunde și trei minute, după câte pagini are site-ul. Parcurg până la 150 de pagini din sitemap, pe loturi, apoi mai verific până la 40 de adrese către care se linkează din ele, ca să văd dacă răspund. Bara de progres îți arată unde s-a ajuns. Nu trebuie să aștepți cu pagina în față, dar nu o închide.
De unde ia lista de pagini?
Din sitemap, inclusiv din indexurile de sitemapuri, dacă ai mai multe. Dacă site-ul nu are sitemap, pornesc de la prima pagină și urmăresc linkurile din ea. În cazul ăsta raportul e mai sărac, iar lipsa sitemapului e ea însăși o problemă pe care ți-o semnalez.
Ce nu face?
Nu se uită la linkurile primite din afară, nu îți spune pe ce cuvinte rankezi și nu măsoară scorul Lighthouse. Se ocupă strict de ce e în interiorul site-ului și poate fi verificat direct, fără acces la Search Console. Și nu inventează: dacă nu pot ști sigur că ceva e greșit, nu îl trec în raport. O pagină orfană, de exemplu, nu se raportează deloc pe un site prea mare ca să-l parcurg tot.
Datele mele rămân undeva?
Nu salvez nimic. Paginile se citesc în timpul auditului, rezultatul trăiește în fila ta de browser și dispare când o închizi. Nu îți cer emailul ca să vezi raportul.
Vezi ce ar merge în cazul afacerii tale.
O discuție de 30 de minute, fără obligații. Îmi spui unde ești acum, îți spun ce se poate face și cât costă.
Luni–Vineri, 09:00–18:00